This post is also available in: Engleză
Din dorinţa de implicare în viaţa oamenilor care trăiesc pe străzi, în locuri insalubre, pe sub ţevile de termoficare sau în locuinţe care mai mult seamănă a adăposturi pentru animale, am întâlnit trei situaţii care, pe mine personal, m-au marcat profund.
Într-o locaţie aflată undeva într-o zonă centrală a oraşului, locuiesc împreună 18 persoane: copii, tineri şi adulţi. Curtea este plină de coteţe, de spaţii de depozitare fier vechi, câini şi şobolani. În interior casa seamănă cu un graj de animale, spaţii mici, joase, pereţii distruşi, iar pe jos – piatră, beton ba chiar pământ. Într-un pătuţ, lângă o sobă improvizată dintr-un butoi de tablă, doarme un copilaş. Pe sobă, un vas mic în care o femeie face nişte macaroane… probabil pentru copilaşi. Pentru ei o mâncare caldă, o plasă de alimente înseamnă sărbătoare.
Am vizitat apoi o familie cu vreo 8 copii care trăiește într-o căsuţă dintr-o zonă săracă a oraşului. Unul din copii este cu o proteză la un picior din cauza unui cancer care a dus la amputarea unei părţi din picior. Un alt copil este cu cu handicap psihic. Trăiesc toţi într-o cameră pe care o încălzesc cu o sobă cu rumeguş. Tatăl acestor copii mai face din când în când câte o sobă de tablă pe care o vinde ca să poată asigura câte ceva de-ale gurii pentru aceşti copii. Când au văzut copiii dulciurile, n-au mai putut de bucurie. Împreună ne-am rugat şi i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru purtarea Lui de grijă. Nu voi uita chipul acelor copii cum mă priveau prin geam. În ochii lor licărea speranţa.
Cel de-al treilea loc care m-a marcat profund, este situat undeva într-o zonă industrială, în vecinătatea unor linii de cale ferată ce nu mai sunt folosite şi lângă ţevile de termoficare, pe unde se distribuie agentul termic pentru încălzirea oraşului. Când am păşit în acel loc am rămas fără cuvinte. E un loc unde locuiesc trei familii şi o persoană singură. Sunt efectiv oameni ai străzii. Locuiesc în două barăci improvizate (construite de ei) şi în două corturi. Când spun corturi, spun o copertină de plastic peste care sunt puse nişte pături, o folie de plastic şi sub ele o saltea pe care dorm.
Împrejur erau câţiva câini, câteva capre, un porc, găini, raţe şi şobolani care se plimbau prin maldărul de gunoi, rezultat din ceea ce ei aduc de la containerele de gunoi. Unul dintre locatari este bolnav de ciroză. La plecare, persoana care mă însoţea mi-a arătat lângă cort… frigiderul lor. Era o ladă de plastic, unde depozitau mâncarea ce o luau de prin tomberoane sau pe care o primeau. Era un „frigider comun” pentru ei, câinii de acolo şi şobolanii ce mişunau. Plasa cu pâine atârna într-un pom. Am plecat de acolo urmărit de imaginea „frigiderului comun”, dar şi cu bucuria de pe chipul unuia ce locuieşte acolo, bucuria de a şti că mai sunt şi oameni interesaţi de nevoile şi starea lor.
Am întâlnit în cele trei locaţii oameni pentru care noi, ceilalţi, suntem o speranţă. Ne dorim să fim o speranţă şi să putem să le ducem periodic o mâncare caldă şi alimente strict necesare pentru traiul lor. Vă invităm să fiţi parte cu noi la împlinirea acestui obiectiv. Să nu uităm niciunul niciodată cuvintele înţeleptului Solomon din Proverbe 13:12 „O speranţă amânată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă.” Haideţi să le redăm speranţa de viaţă acestor semeni de-ai noştri, arătându-le prin fapte că-i iubim şi îi preţuim în ciuda contextului în care ei trăiesc.
Daniel Ciupe
Director General
Lasă un răspuns