Părinţii au şi ei nevoie de un moment de descătuşare…

M-am tot gândit dacă să scriu sau nu acest editorial. Până la urmă m-am decis să-l scriu, dovadă că voi puteţi să-l citiţi. L-am scris pentru că am rămas impresionat de evenimentul pe care vi-l relatez.

Când am organizat acţiunea  FĂ UN COPIL FERICIT, ne-am gândit în mod deosebit  să le oferim o zi de tabără autentică, în care să se detaşeze de cotidianul  în care trăiesc, să se dezlănţuie şi să se bucure de fiecare clipă petrecută împreună. Nu ne-am înşelat… aşa au fost copiii.

Ciudăţenia şi surpriza acelei zile pentru noi, a fost atitudinea şi reacţia părinţilor care i-au însoţit. Erau tineri, unii cred că abia trecuse de 18 ani. Când le-am vorbit despre David şi Goliat au ascultat cu multă atenţie povestea. La finalul lecţiei, le-am propus copiilor să facem o activitate practică, să facem o praştie şi pietricele din hârtie cu care să-l ţintim pe Goliat. Să-i fi văzut pe părinţi cum s-au apucat de făcut praştii şi pietricele din hârtie, la concurenţă cu copiii. Şi eu credeam că le fac pentru a le da copiilor lor.

Când a venit vremea concursului, am realizat cât de adevărate sunt cuvintele rostile de Ileana Vulpescu: „Mintea şi sufletul omului nu merg mereu pe aceeaşi potecă”. Deodată am constatat că părinţii au devenit competitorii copiilor la trasul cu praştia. Au uitat că ei au venit doar să-i însoţească pe copii şi şi-au dat drumul la „copilul din ei”.  A fost o luptă acerbă între 25 de copii şi vreo 8 părinţi. Într-un final, trei copiii şi doi părinţi au câştigat competiţia. Radiau de fericire părinţii când le-am înnmânat medaliile.

Privind scena aceasta am realizat că probabil aceşti părinţi au sărit peste multe din etapele copilăriei şi acum s-au trezit deodată  în universul pe care l-au pierdut. Apoi m-am gândit că poate atât de mult le-a plăcut istoria aceasta din viaţa lui David că au vrut să demonstreze că şi ei îl pot învinge pe Goliat. Nu ştiu cât au înţeles din mesajul biblic al acestei  întâmplări, dar am văzut cât de mult şi-au dorit medalia de învingător chiar în detrimentul copiilor lor.

De ce să nu recunosc , privind la această scenă,  am realizat că uneori şi părinţii mai au nevoie de o descătuşare… şi atunci pentru un moment redevin copii.